Pelerinaje

Pelerinaj in Tara Sfanta

Din cele mai vechi timpuri, incepand cu Avraam care a pornit in cautarea pamantului fagaduintei, oamenii au pornit în cautarea sfinteniei la Locurile Sfinte.

Tara Sfanta, caracterizata de contraste stridente ce pun in evidenta culorile si nuantele acestui tinut care fascineaza – muntii aspri, arizi, stancosi, oaze verzi luxuriante, plantatii de citrice, desertul cu saracia lui etc., prin istoria si traditiile sale, printr-o participare emotiva intensa a pelerinilor, face ca acest loc al Orientului Mijlociu sa fie o raspantie fundamentala a catorva dintre religiile monoteiste universale: crestinismul, iudaismul si islamismul, care isi au aici radacina religioasa comuna.

Tara Sfanta, locul in care s-a nascut Iisus Hristos

Aici a predicat, a facut minuni, s-a jertfit si a inviat Iisus, dar este si taramul maretiei, cu istorii din Vechiul Testament, patrimoniu spiritual – istoric si este document al unei intregi natiuni, precum si locul misticei inaltari a lui Mahomed.

Extraordinarele marturii ale trecutului, grandioasele vestigii arheologice, fenomenul de credinta si lacasurile de cult au atras, din toate timpurile si din toate colturile lumii, pelerini, oameni care s-au daruit unui efort duhovnicesc in scopul imbogatirii sufletesti. Multi s-au pregatit inainte de calatorie avand sprijinul duhovnicului, afland ca si Toma raspunsul la intrebarea: “Unde mergem si cum se ajunge la Tatal ?”.

Calatoria turistica este insotita de una launtrica innoitoare, contemplativa, iar la intoarcerea acasa, pelerinii retraiesc intens fiecare moment si rememoreaza cu evlavie fiecare pas facut pe urmele Mantuitorului si ale sfintilor.

Cu mare bucurie si emotie, am pasit si noi, la finele lunii iunie, pelerinii romani, calcand pe urmele lui Iisus, noi, cei cativa preoti si mireni de la Episcopia Romanului. Am poposit, pentru inceput, in Ierusalim, unde ne-am indreptat spre localitatea Ein – Karem, situata la 7 km departare. Potrivit traditiei, aceasta cetate este “Cetatea lui Iuda” si este locul nasterii Sfantului Ioan Botezatorul.

Biserica cu hramul Sf. Ioan apartine complexului manastiresc Franciscan cu acelasi nume. Ea a fost ridicata pe locul alteia, stravechi, din secolul V, potrivit traditiei, acolo unde se afla casa lui Zaharia si a Elizabetei. Extinsa apoi de cruciati, a fost transformata de arabi in caravanserai si in grajduri si iarasi reconstruita si modificata. Ultimele lucrari au fost facute de franciscani in a doua jumatate a secolului trecut. Elementul cel mai relevant este Cripta, unde se afla asa numita “Grota a lui Benedictus”, considerata a fi locul unde a vazut lumina zilei Botezatorul. Sub Altar, o stela de marmura poarta o inscriptie in limba latina: “Hic precursor domini natus est”.

De aici am urcat pe jos spre “Biserica Sfintei Vizite”, amplasata in peisajul unei coline stancoase, umbrita de chiparosi, cunoscuta si sub numele de “Biserica Preamaririi”, in memoria intalnirii Fecioarei Maria, venita din Nazaret, cu rudenia sa – Elisabeta.

Edificiul actual este un lacas de cult franciscan construit intre anii 1938 si 1955, dupa un proiect al arhitectului Italian Antonio Barluzzi. Ordinul Franciscan cumparase aceste terenuri inca din secolul al XVII-lea. In timpul lucrarilor au fost descoperite vestigiile unei vechi bazilici din perioada bizantina si ale altei biserici, ridicata de catre cruciati in secolul XII.

Biserica are doua parti: asa numita Biserica Superioara, unde sunt oficiate slujbele religioase, si cripta, unde se afla o grota in care se gaseste izvorul Sf. Elisabeta. Printre alte curiozitati, se afla aici o piatra incastrata intr-un zid, pe care se afla urma corpului unui copil. Conform traditiei, aceasta urma a fost lasata de micutul Ioan, in momentul in care Elisabeta l-a ascuns de soldatii lui Irod, in timpul uciderii pruncilor. Pe un perete exterior sunt fixate 41 de placute, fiecare in alta limba, continand “Imnul de lauda al lui Dumnezeu”, numit “Magnificat”: “Mareste sufletul meu pe Domnul si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mantuitorul meu…” (Luca 1, 46).

Ne-am bucurat si noi sa descoperim, pe al doilea rand, imnul scris cu litere romanesti. Din fantana Elisabetei beau apa foarte multe femei care doresc sa aiba prunci, aceasta fiind considerata o apa binecuvantata.

Ne-am continuat drumul, pe urmele Sf. Elisabeta, la Manastirea Sf. Sava, situata la mica distanta, unde se afla pestera in stanca la care a fugit si s-a ascuns mama cu pruncul Ioan, atunci cand ostasii au cautat sa-l ucida. Se spune ca Elisabeta ar fi zis: “Munte al lui Dumnezeu, primeste pe Maica cu pruncul sau”, iar muntele s-a deschis si i-a primit. Aici, in pestera, a murit Elisabeta, si a ramas Ioan pana la varsta de 30 de ani, cand a iesit in pustiul Iordanului pentru a pregati Calea Domnului Hristos. Langa pestera este un izvor binecuvantat si un mic bazin cu apa cristalina in care misuna pesti colorati. Ne-am spalat pe fata la izvorul Sf. Ioan si am ingenunchiat la altarul din grota, luand binecuvantarea de a porni la drum. Ne-am indreptat spre Betleem, care se talcuieste “Casa Painii”, cetate straveche unde David a fost adus in fata profetului Samuel si a fost uns rege. Mai tarziu, tot aici, se va naste un alt “rege” – Mesia, Mantuitorul lumii.

Biserica Nasterii Domnului

Am ajuns la Biserica Nativitatii, construita alaturi de pestera unde s-a nascut Hristos. In anul 329, imparateasa Elena a ridicat aici prima Basilica cu acest hram, ornata cu mozaicuri bizantine, cu coloane si capiteluri bogat impodobite. Avariata de o rascoala a samaritenilor in 552, biserica a fost renovata in intregime de imparatul Iustinian in anul 527. Cruciatii care au renovat-o, au folosit-o ca loc al incoronarii lui Baudoin I, ca rege al Regatului Latin, in ziua de Craciun a anului 1100.

Locul nasterii lui Iisus este sfintit in pestera de sub altar care are doua mici Sali: una cu o stea pe pardoseala de marmura, pentru a marca locul nasterii si alta care arata locul ieslei si locul unde s-au odihnit Iosif si Maria. Pe steaua de argint sta scris: “Hic de virgine Maria Jesus Christus natus est” (Aici s-a nascut Iisus Hristos din Fecioară Maria). Am îngenunchiat şi am cântat troparul şi condacul Nasterii Domnului, retraind bucuria ingerilor si a pastorilor.

In fata acestui altar, acolo unde se spune ca a fost asezat copilul dupa nastere, se afla altarul regilor magi, locul unde au asezat darurile lor: aur, smirna si tamaie. Am admirat interiorul acestei stravechi biserici, care impresioneaza prin cele 5 naosuri, separate de 4 siruri de coloane corintice, din calcar rosu, si prin mozaicurile pe fond de aur, datate in secolul XVII. Acestea ii reprezinta pe stramosii lui Hristos si cele 7 Sinoade Ecumenice. Am iesit din biserica, cu capul plecat, prin mica “usa a umilintei” (1,20 metri) care altadata era de mari dimensiuni, dar in secolul al XVII-lea, cand musulmanii intrau calare in interior, ea a fost zidita si micsorata. Un sistem ramificat de grote face legatura intre grota Nasterii si Biserica Sfanta Ecaterina, ridicata in secolul trecut de Ordinul Franciscanilor. Nu departe se afla sanctuarul pastorilor, un lacas de cult modern, construit in anii ’50, dupa proiectul aceluiasi architect italian, Antonio Barluzzi. Se spune ca in acest loc ingerul le-a vestit pastorilor nasterea lui Iisus, iar in secolul IV, a fost ridicata aici, pe grota pastorilor, o bisericuta distrusa mai tarziu de persi, in secolul VII, reconstruita ca biserica fortificata, devenind mai apoi, manastire.

Am ajuns prin pustiul desertului la una din cele mai frumoase manastiri din Tara Sfanta, inchinata Sf. Sava cel Sfintit, un intemeietor al vietii de obste. In pesterile din preajma lavrei se vad urmele de vietuire a monahilor de altadata – pustnici -care duceau o viata severa. Invazia persana din anul 614 a consemnat uciderea si marturie stau sutele de moaste frumos mirositoare ale sfintilor parinti martiri, asezate intr-un paraclis. In biserica mare se afla moastele intacte ale intemeietorului Sf. Sava care au o odisee a lor, fiind luate de cruciati si readuse după 900 de ani in manastire. Aici, la Sf. Sava, femeile nu au voie in manastire. Ele raman la poarta lavrei, pe banci, in umbra maslinilor, unde sunt servite de monahi cu dulciuri, sucuri si fructe.

In manastire se afla pestera Sfantului Ioan Damaschinul, locul unde a scris dogma sa, in jurul anului 727 (728) si unde isi are mormantul. Se spunea ca era cel mai invatat om al vremii sale. Tot aici, in pestera, el a compus imnele de lauda in cinstea Maicii Domnului.

Ne-am bucurat sa aflam ca un roman, pe nume Anania Valahul, a ctitorit in secolul al XIX-lea paraclisul Sf. Nicolae, unde se gasesc sute de moaste ale sfintilor parinti ce au vietuit aici de-a lungul veacurilor. Astazi mai vietuiesc la lavra Sf. Sava doar 13 parinti, dintre care si doi romani, Zosima si Constantin.

Am oficiat o mica slujba religioasa la capataiul Sf. Sava, dupa care ne-am bucurat de ospitalitatea parintilor savaiti si am luat binecuvantarea pentru calatorie. Am ajuns in scurt timp la o alta manastire straveche, inchinata Sf. Teodosie cel Mare († 532). Aici vietuiesc doar trei monahi, doua maici romance, Fevronia si Cristina, si un batran slujitor, Arhimandritul Ieroteos.

O mare bucurie pentru noi pelerinii, dar si pentru gazde, a fost aceea de a ne ruga in limba dulce romaneasca la mormantul Sf. Teodosie si la pestera magilor situata in preajma bisericii. Traditia spune ca, cei trei magi, Gaspar, Melchior si Baltazar, au poposit aici si li s-a aratat in vis sa plece in patria lor fara a mai veni la Irod sa-I spuna unde se afla pruncul Iisus. In biserica Manastirii sunt pictati magii pe usile imparatesti, iar in curtea lavrei se vad ruinele vechii bazilici. In grota magilor mormantul Sf. Teodosie si al mamei sale, Evlogia, dar si nenumarate moaste ale mucenicilor din timpul persecutiei persilor din 614.

In lumina rosie a asfintitului torid, am luat binecuvantare de a pleca mai departe la drum, spre Ierusalim, cu inimile pline de mireasma sfintilor, asteptand parca cu nerabdare, o noua zi, o noua calatorie pe urmele lui Iisus, adeverind paginile Scripturii si intarindu-ne credinta.

In zorii zilei am pornit din Ierusalim spre Nazaret, o asezare cu colinele inverzite din Galileea Inferioara, nu departe de lacul Tiberiadei.

Orasul are o istorie zbuciumata fiind sub dominatie romana, apoi araba, iar mai tarziu, in epoca cruciadelor (sec. XI) cunoaste o oarecare stralucire. Actualul oras este un conglomerat de etnii si de credinte religioase.

Grandioasa Bazilica a Bunei Vestiri este monumentul cel mai impresionant ca proportii, arhitectura si valoare artistica. Biserica actuala este construita in 1969 de Ordinul Franciscanilor pe locul alteia mai vechi, in care se afla Grota Sfintei Fecioare, unde aceasta a primit de la Arhanghelul Gavriil vestea maternitatii. Potrivit traditiei, pe acest loc au fost ridicate succesiv cinci biserici, prima dintre acestea in secolul IV, de catre imparateasa Elena, apoi de bizantini (sec. VI), cruciati (sec. XII), franciscani (sec. XVII). Interiorul asa numitei Biserici superioare se caracterizeaza prin modernismul solutiilor arhitectonice propuse si se compune din trei naosuri despartite de piloni robusti din beton. Impresionant este altarul ce adaposteste un grandios mosaic reprezentand Triumful Bisericii Universale. Am aflat aici ca acoperisul din tabla de arama a fost executat de doi romani din Tg. Mures, iar in curtea interioara a bisericii, pe un perete de beton a fost executat un mosaic deosebit reprezentand pe Maica Domnului cu Pruncul (Orata) sub care sta scris: “Cu dragoste, din partea Romaniei”. Alaturi este reconstruit atelierul de dulgherie al batranului Iosif, locul unde a petrecut Iisus pana la varsta de 30 de ani.

Strabatand stradutele pitoresti si sugestive, animate de tarabe cu diferite marfuri, pe care acum 2000 de ani se juca poate Pruncul Iisus, am ajuns la Biserica Sfantul Gavriil, in care se pastreaza Fantana Sfintei Fecioare Maria. Scrierile evanghelice apocrife prezinta o versiune conform careia acesta ar fi locul exact unde s-a petrecut Buna Vestire, in timp ce Maria lua apa de la izvor.

In interiorul acestei biserici ne-a surprins frumusetea catapetesmei si pictura in fresco executata cu maiestrie de moldovenii nostri: Mihai, Gavril si Nicolae Morosan, in perioada 1977 – 1978.

Ne-am inchinat cu evlavie in fata icoanelor Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, in fata Sf. Cuv. Parascheva de la Iasi, am admirat ceramica de Izmic (Niceea) din secolul al XVI-lea, icoanele argintate prin incizie dupa o tehnica araba, decoratiunile rafinate cu motive geometrice.

La poarta bisericii, un comerciant generos ne-a servit cu turte uscate date cu ulei de maslin si ierburi amare, condimentate, si cu apa rece din Izvorul Maicii Domnului.

Am pornit la drum spre localitatea Cana, tot prin ţinutul Galileii, oprindu-ne la Biserica Sf. Gheorghe, o biserica greco – ortodoxa, ridicata la anul 1885, pe locul savarsirii primei minuni de catre Iisus – transformarea apei in vin. Se mai pastreaza aici doua vase din piatra din cele sase, folosite la Nunta din Cana.

Ne-a surprins placut o icoana deosebita ce-l infatiseaza pe Simon Zelotul, ucenicul Domnului, la nunta caruia s-a petrecut minunea. Peste tot, comerciantii vand vestitul vin de Cana, aromat si dulce ca un lichior.

Muntele Tabor si biserica “Schimarii la Fata”

Am pornit mai departe spre muntele Tabor, denumit de arabi “Djebel Tor”, adica muntele taurului, amintind de vechi practici rituale din vremea canaanenilor, care aduceau jertfe sangeroase la idoli.

Pe varful muntelui domina frumoasa basilica a “Schimbarii la Fata”, pe locul unde a poposit Iisus, insotit de Petru, Iacov si Ioan si “S-a schimbat la fata inaintea lor si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina”.

Inaintea fatadei se afla ruinele unor vechi biserici care au existat inaintea celei prezente; prima basilica fiind cea a imparatesei Elena.

Interiorul impartit in trei parti (pronaos, naos si altar), impresioneaza prin pictura stralucita si catapeteasma bogata.

In biserica este asezata spre inchinare o icoana reprezentand Acatistul Maicii Domnului (1891) unde pelerinii veniti de departe isi pun dorinte, aseaza aici (unii chiar lasa aici fotografii cu cei dragi, cu cei aflati in nevoi, pentru ca Maica Domnului sa-i ocroteasca.

In dreapta altarului se afla piatra funerara a ctitorului actualei biserici, parintele Irinarh Rossetti († 26 dec. 1859), un mare duhovnic roman, rudenie cu episcopul Romanului, Veniamin Rosset, ce a petrecut in aceste binecuvantate locuri mare parte din viata.

Ne-am indreptat apoi spre lacul Galileii (Marea Tiberiadei), trecand pe langa Magdala, locul unde a trait Maria Magdalena, strabatand o zona bogata cu livezi de migdal, de mango, curmale si banane.

Dincolo de apa este tinutul Golan si Siria, iar in fata noastra se vede Muntele Fericirilor si orasul Tiberias, ridicat de Irod, in cinstea imparatului roman Tiberius.

Ne-am oprit la Tabgha, un loc plin de vegetatie, unde a poposit candva si Iisus cu ucenicii Sai. Aici, fiind El impresurat de multimi, a savarsit minunea inmultirii painilor si a pestilor.

Denumirea localitatii s-ar traduce “Sapte fantani” (Tabgha) si intr-adevar, aici sunt cateva izvoare sulfuroase, frecventate de bolnavi pentru tratarea bolilor de piele.

Se spune ca la unul din izvoare s-a scaldat dreptul Iov si s-a vindecat.

Aici sunt ridicate doua biserici. Prima, pe locul unde a inmultit Iisus painile si pestii, o constructie moderna ridicata pe o constructie din secolul IV, de la care se pastreaza cateva mozaicuri unice in felul lor, reprezentand animale (pelicanul, sarpele, pestele), flori, dar si crucea bizantina.

Astazi, biserica apartine ordinului benedictinilor, care au descoperit vestigiile vechii bazilici la sfarsitul secolului trecut si au ridicat aici actuala biserica.

Elementele care, din punct de vedere artistic, fac un punct de atractie pentru turisti si pelerini sunt splendidele mozaicuri.

Cea de-a doua biserica, aflata chiar pe malul lacului Tiberiadei, este ridicata de franciscani in anul 1940, pe o stanca ce se poate vedea in interiorul bisericii, cunoscuta sub numele latin “Mensa Cristi”.

Pe aceasta piatra s-a aratat Iisus dupa Inviere ucenicilor Sai si tot aici l-a reasezat pe Petru in randul apostolilor, dupa ce se lepadase de Hristos de trei ori, dandu-i turma cea cuvantatoare: “Paste oile Mele” (In. 21, 17).

In acest cadru mirific a avut loc pescuirea minunata si tot aici, pe un deal ce domina lacul Tiberiadei, a rostit Iisus “predica de pe munte”, proclamand multimilor cele noua Fericiri, noua cai spre bucuria vesnica, spre desavarsire.

In 1937, arhitectul Antonio Barluzzi a ridicat pe varful dealului Biserica Fericirilor, un edificiu pe plan octogonal inconjurat de un frumos portic cu coloane pe toata lungimea constructiei.

In interior, pe fiecare fereastra este inscris textul unei fericiri (Mt. 5, 3 – 11), prilej de meditatie si bucurie duhovniceasca. Fericiti am fost si noi pelerinii care ne-am invrednicit sa pasim cu emotie pe urmele Mantuitorului si ale apostolilor, intr-un cadru natural, plin de farmec si sfintenie. Am pornit de la Muntele Fericirilor spre stravechea cetate Capernaum, un loc plin de istorie si de credinta. Aici a inviat Iisus pe fiica lui Iair, mai marele Sinagogii (Mc. V), a vindecat sluga ceturionului (sutasului) (Lc. VII), a vindecat un demonizat (Mc. I). Totusi, in ciuda numeroaselor minuni facute la Capernaum, locuitorii cetatii nu s-au convertit, atragand dojana aspra din partea lui Iisus. Interesante vestigii arheologice au fost scoase la lumina de curand – o sinagoga din secolele III – IV, evocand stralucirea orasului de altadata. In preajma sinagogii se pot vedea ramasitele unei constructii (probabil o biserica bizantina, pe care traditia o consacra drept Casa lui Simon Petru)

Am poposit aici la Manastirea greco – ortodoxa unde singurul vietuitor, parintele Irinarh, ne-a primit cu multa caldura, fiind o gazda deosebit de ospitaliera. Biserica este ca o fortareata pe malul Iordanului, fiind sfintita de patriarhul Damianos al Ierusalimului in anul 1931.

Plecand de la manastire ne-am oprit intr-un loc special amenajat pe malul raului Iordan, unde am oficiat slujba de sfintire a apei si am coborat cu nevrednicie in apa curgatoare unde altadata Mantuitorul Insusi, Ioan Botezatorul si Apostolii au intrat. Iordanul este raul care a servit ca hotar al Tarii Fagaduintei, apa pe care Moise nu a avut voie sa o treaca. Trecerea i-a fost permisa de Iosua, iar evenimentul este descris in cartea Deuteronom, cap.9

Pe malurile acestea a predicat Ioan, iar pelerinii, in amintirea coborarii lui Hristos in apa Iordanului, se imbraca si ei intr-o camasa alba, lunga si reinnoiesc botezul in mod simbolic, coborand in apele repezi ale Iordanului.

Luand binecuvantarea acestor locuri am inconjurat apoi Marea Tiberiadei si am trecut prin tinutul Golan (la granita cu Siria) unde pe inaltimi se vad mormintele in care stateau cei doi demonizati atunci cand Iisus a venit in tinutul gherghesenilor si i-a tamaduit pe acestia, permitand diavolilor sa intre in turma de porci care pasteau pe malul apei.

In lumina asfintitului, ne-am retras in atmosfera efervescenta a Cetatii Sfinte – Ierusalim – asteptand o noua zi, o noua calatorie binecuvantata.

Din Ierusalim spre Nazaret

In zorii zilei am pornit din Ierusalim spre Nazaret, o asezare cu colinele inverzite din Galileea Inferioara, nu departe de lacul Tiberiadei.

Orasul are o istorie zbuciumata fiind sub dominatie romana, apoi araba, iar mai tarziu, in epoca cruciadelor (sec. XI) cunoaste o oarecare stralucire. Actualul oras este un conglomerat de etnii si de credinte religioase.

Nu departe de Ierusalim, “ca la cincisprezece stadia” (In. 11, 18) se afla localitatea Betania, acolo unde Iisus l-a inviat pe Lazar, cel mort de patru zile.

Vechea Betanie poarta astazi numele arab El Azaryia, care deriva, probabil, de la numele unei asezari crestine din epoca bizantina: Lazarion. Aici, pe versantul oriental al Muntelui Maslinilor se afla Manastirea “Inaltarea Domnului”, unde vietuiesc monahi rusi si romani, pe locul unde a poposit Iisus cu ucenicii Sai si cu Maica Sa Maria, inainte de Inaltarea la cer.

La intrarea in sfantul locas se pastreaza o piatra cu urma Maicii Domnului, unde am ingenuchiat cu totii cu sfiasca supunere. Am cunoscut aici doua maici, ostenitoare si vietuitoare de multa vreme la locurile sfinte – maica Salomeea, din zona Galatilor, calugarita la Manastirea Pasarea si maica Evghenia, de la Manastirea Rameti. In incinta manastirii putem vizita si o alta biserica inchinata Aflarii capului Sf. Ioan Botezatorul, loc in care s-a pastrat capul Sfantului in veacurile primare. Se pot vedea si astazi ruinele vechii bazilici si mozaicuri din perioada bizantina (secolul IV).

Am plecat pe stradutele aglomerate spre locul Inaltarii Domnului la cer. In primele veacuri a existat aici un vechi sanctuar paleocrestin, distrus de persani in prima jumatate a secolului al VII-lea. El a fost reconstruit de cruciati in forma de mic templu octagonal (secolul XII). Trecand apoi sub controlul musulmanilor, care sunt proprietari din secolul al XIII-lea, edificiul este transformat radical prin zidirea de mici arcade si prin acoperirea octogonului, obtinuta prin construirea unei mici cupole in stil pur Islamic. In interior, pe o stanca, se poate vedea amprenta unui picior pe care traditia crestina o considera a fi cea lasata de piciorul lui Iisus in clipa Inaltarii la cer. “…Si i-a dus afara (pe ucenici) pana spre Betania si ridicandu-Si mainile I-a binecuvantat si pe cand ii binecuvanta S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer…” (Lc. 24, 50 – 51).

In fata noastra se intinde Valea Cedronului, care desparte partea veche a Ierusalimului de Muntele Maslinilor. Peisajul este aspru, coline pietroase si golase, presarate cu cativa maslini si vegetatie saraca. Aceasta vale a fost si ea martora a multor episoade povestite de Evanghelii, fiind interesanta datorita prezentei unor morminte rupestre denumite, impropriu, “mormintele profetilor”, desi ele releva un model elenistic.

Am vizitat biserica Sf. Petru din Gallicantu, construita de calugarii asuntionisti in jurul anului 1930. Traditia spune ca aici ar fi fost casa arhiereului Caiafa. Curioasa denumire – Gallicantu – care inseamna “cantatul cocosului” – aminteste de lepadarea lui Petru: “Atunci el si-a adus aminte de cuvantul lui Iisus care zisese: Mai inainte de a canta cocosul de trei ori te vei lepada de Mine. Si iesind afara a plans cu amar…”(Mt. 27, 7).

Biserica Sf. Petru este in forma de lacrima si este ridicata pe locul alteia mai vechi bizantine, ea fiind opera arhitectului italian Antonio Barluzzi. La poarta bisericii arheologii au descoperit un osuar cu mai multe decoratii, printre care si monogramul “Constantin”.

In apropiere se afla o alta biserica, rusa, pe locul unde Iisus I-a invatat pe ucenicii Sai rugaciunea domneasca “Tatal nostru”. Tot aici este locul unde patriarhul Avraam a adus jertfa lui Dumnezeu pe unicul sau fiu, Isac, si unde Iisus a deplans cetatea Ierusalimului, prevestind nenorocirile ce aveau sa vina peste dansa.

Gradina Ghetsimani

Am ajuns intr-un loc sacru mult indragit de traditia crestina – Gradina Ghetsimani, un loc plin de vegetatie, cu maslini centenari avand forme constorsionate de batranete, ce dau impresia ca acestia sunt chiar maslinii care au fost martori ai ultimei nopti a lui Iisus inainte de a fi prins. Cuvantul “Ghetsimani” isi are originea in expresia ebraica “Gat Shemen”, care inseamna “teascul maslinilor”, referindu-se desigur, la abundenta naturala a acestei plante. Aici Iisus si-a petrecut ultima noapte cu ucenicii, inainte de a fi prins, rugandu-se aici pentru toată lumea.

Nu intamplator biserica ce s-a ridicat pe acest loc poarta denumirea de “Biserica tuturor natiunilor”. Acelasi architect Italian, Antonio Berluzzi, a ridicat acest frumos lacas de cult in perioada 1919 – 1924. Biserica este cunoscuta si sub denumirea de “Bazilica Agoniei”, cu referire la noaptea patimii. La construirea acestei biserici au participat mai multe tari (de aici si numele ei). In interior, cateva fragmente de mosaic sunt dovada existentei unei vechi biserici (secolul IV) de tip bizantin.

Elementul cel mai reprezentativ este prezbiteriul, unde, in fata altarului mare, se afla o stanca pe care ar fi stat Iisus cand s-a rugat in noaptea patimilor. Piatra este inconjurata de o coroana de spini din fier forjat. In arcada absidei se poate vedea un mosaic care ilustreaza “agonia lui Hristos consolat de inger” iar in absidele laterale se pot vedea alte reprezentari in mosaic, cu momente din Patimile lui Iisus, ca Sarutul lui Iuda si Prinderea lui Iisus.

Ne-am inchinat in acest loc plin de durere si, strabatand cararea pe care l-au luat ostasii pe Iisus, ne-am indreptat spre un alt loc sfant al crestinilor …

Mormantul Sfintei Fecioare Maria

Pe mormantul Maicii Domnului cruciatii au ridicat o biserica in secolul al XI-lea dar originile sale se pare ca au data din epoca bizantina (secolul V). Elementul cel mai relevant din punct de vedere religios este cripta, sapata direct in stanca, locul unde apostolii au asezat-o pe Fecioara Maria la trecerea Sa din aceasta viata la cele vesnice. In interiorul bisericii sunt pastrate mormintele parintilor Sfintei Fecioare – Ioachim si Ana – si a lui Iosif, sotul sau. Pe o scara abrupta, ce permite accesul in camera subterana care adaposteste mormantul Maicii Domnului, am vazut tablouri, icoane si candele cu totul deosebite.

Desi aceasta biserica revendica autenticitatea mormantului Sfintei Maria, amintim, totusi faptul ca un alt mormant al Sfintei Fecioare este venerat in Turcia, la Efes, unde a locuit Sfanta Maria, in casa lui Ioan – apostolul cel iubit.

De aici se poate vedea de aproape magnifica centura de ziduri fortificate ce inconjoara Ierusalimul, deschisa de sapte mari si frumoase porti: Poarta Damascului, Poarta lui Irod (Poarta Florilor), Poarta Leilor (a Sfantului Stefan), Poarta Aurita (a milei), Poarta Gunoiului, Poarta Sionului (a lui David), Poarta Jaffei si Poarta Noua.

Noi am intrat pe Poarta Leilor, situata in preajma locului martirului Sfantului Arhidiacon Stefan – primul martir al crestinilor. Am trecut pe langa Scaldatoarea Vitezda, unde Iisus a tamaduit un slabanog (un om paralizat) de multa vreme in suferinta. Aici, arheologii au descoperit cele cinci depozite de apa (cinci pridvoare), ca o marturie a veridicitatii faptelor descrise de Evanghelistul Ioan (In. 5, 1 – 9). Odinioara aici era Poarta Oilor, in apropierea careia avea loc un targ de astfel de animale, care erau apoi scaldate in scaldatoare pentru a fi folosite la sacrificiile ce aveau loc in oras.

Drumul Crucii ( Via Dolorosa)

Am intrat pe Calea Crucii (Via Crucia) sau Via Dolorosa (Calea Durerii), care, de fapt, este o solutie “recenta”a drumului parcurs de Hristos sub povara crucii, pana la Golgota.

Acest itinerariu, datand din secolul I, este oarecum diferit fata de cel parcurs de Iisus. De exemplu, din fortareata Antonia, locul unde a fost judecat Iisus in fata lui Pilat si resedinta lui Irod cel Mare nu au mai ramas decat putine urme din pardoseala.

Acest loc, care se afla langa coltul de nord – vest al Templului, a fost inceputul drumului pe care Iisus l-a parcurs mergand catre locul rastignirii, care, la acea vremea, se afla in afara cetatii. In fiecare vineri dupa-amiaza, franciscanii desfasoara o pioasa procesiune de-a lungul drumurilor ce au fost martore ale jertfei lui Hristos. I-am vazut si noi cum purtau pe umeri cruci de lemn, intonand cantari religioase funebre.

Primul popas este locul unde l-a interogat si condamnat Pilat. Aici s-a ridicat o biserica a flagelarii, in memoria suferintelor indurate aici de Iisus.

Al doilea popas se afla in apropierea vestigiilor unei vechi constructii romane, cunoscute cu numele de “Arcul Ecce Homo”, in amintirea faimoaselor cuvinte pronuntate de Pilat cand l-a prezentat pe Iisus multimilor: “Iata Omul!”. Al treilea popas aminteste de prima cadere a lui Iisus pe Calea Durerii. Al Patrulea popas aminteste intalnirea dintre Iisus si Maica Domnului, loc pe care s-a ridicat un paraclis. Al cincilea popas aminteste de intalnirea lui Iisus cu Simon Cirineul, caruia I s-a dat sa poarte crucea pana la Golgota. Al saselea popas aminteste de intalnirea cu Veronica, al carei mormant se poate vedea aici. Se spune ca aceasta femeie a sters fata lui Hristos cu un val de matase pe care chipul Lui a ramas imprimat, relicva ce se pastreaza in Biserica Romana Sf. Petru, din secolul VIII. Al saptelea popas este locul celei de-a doua caderi a lui Iisus, loc amintit de o coloana. Al optulea popas aminteste de intalnirea lui Iisus cu femeile mironosite . Al noualea popas este locul celei de-a treia caderi a lui Iisus, marcat printr-o coloana din epoca romana, asezata la intrarea in Manastirea Copta. Ultimele cinci popasuri de pe Calea Crucii se afla in interiorul Bisericii Sfantului Mormant. Locul pe care se afla acum biserica a fost pe vremuri sediul executiilor capitale, motiv pentru care se afla in afara centurii fortificate a orasului.

Denumirea “Golgota” deriva din expresia aramaica “Gugoleth”, care inseamna “Teasta”, din cauza aspectului ciudat al colinei, care seamana cu o teasta de om, confirmand parca legenda ca aici ar fi fost ingropat Adam. Evanghelistul Ioan prezinta momentul astfel: “…Si ei au luat pe Iisus si L-au dus ca sa fie rastignit. Si ducandu-Si crucea a iesit la locul ce se cheama al Capatanii care, pe evreieste, se zice Golgota. (In. 19, 16 – 17). In acest loc imparateasa Elena a poruncit sa se sape in anul 325, descoperind crucea lui Hristos si locul unde a fost ingropat Domnul. Aici ea a ridicat prima biserica, in anul 326 (terminata in 335), lasand intacta stanca Golgotei, unde au fost asezate o cruce si un altar. Deasupra mormantului lui Iisus a fost ridicata o constructie rotunda, de dimensiuni mari denumita “Anastasis” (Inviere), dar biserica a fost distrusa de persi in urma invaziei din anul 614. Biserica a fost rezidita din temelii dupa 15 ani si a fost din nou distrusa de califul El Hakem, la anul 1009. Dupa cucerirea Ierusalimului de catre cruciati la sfarsitul secolului XI) ea a fost marita si imbogatita. Un grav incendiu a avariat-o din nou, fiind restaurata de greco – ortodocsi. In prezent, Sfantul Mormant este impartit intre comunitatile romano – catolica, greco – ortodoxa, armeana, copta, siriana si etiopiana.

La intrarea in Sfantul Mormant se afla o piatra lustruita din calcar roz, inconjurata de sfesnice avand deasupra opt candele. Dupa traditie, acesta este locul unde Iisus, dupa ce a fost coborat de pe cruce, a fost uns cu miruri si a fost plans de Maica Sa.

Urcand treptele ce duc la Golgota ne inchipuim cu ochii mintii durerea si suferinta Maicii. Locul unde a fost rastignit Iisus este marcat prin două capele, separate de asa numitul “Altar Stabat Mater”, care aminteste de tanguirea Maicii. Prima capela este romano – catolica, iar a doua Greco – ortodoxa, impodobita cu icoane deosebite, placate cu argint de marime naturala, reprezentand pe Hristos, Fecioara Maria si Sfantul Ioan, apostolul cel iubit. Sub imaginea lui Hristos rastignit, care atarna inert pe cruce, se poate vedea un inel de argint care indica locul unde a fost infipta crucea (al XII-lea popas).

Calugarii greci tocmai incepusera slujba de seara cand noi ne inchinam pe Golgota. In mireasma de smirna si tamaie, inimile si sufletele erau transpuse in atmosfera dumnezeiasca a spatiului pe care candva a fost rastignit FIUL LUI DUMNEZEU, “pentru noi si pentru a noastra mantuire”. Ce bucurie si binecuvantare sa pasim pe urmele lui Dumnezeu…

Am mers apoi spre mormantul lui Iisus, care marcheaza ultimul popas de pe Drumul Crucii (al XIV-lea). Cu emotie am intrat in prima incapere a uriasului baldachin ce adaposteste mormantul, cunoscuta sub numele de “Capela Ingerului”. Un fragment de piatra indica locul und ar fi stat ingerul cand a vestit femeilor purtatoare de miruri ca “Hristos a inviat!”, intrebandu-le: “De ce Il cautati pe Cel viu intre cei morti?”.

Accesul in camera mortuara se face printr-o usa ingusta si joasa, spatiul fiind intim si luminat doar de candele si lumanari. Aici s-a incheiat istoria vietii pamantesti a lui Hristos, inainte de glorioasa Sa Inviere si de Inaltarea “de-a dreapta Tatalui Ceresc”. O placa din marmura acopera piatra mormantului ce se afla in gradina lui Iosif din Arimateea. Deasupra mormantului lumineaza candele din argint asezate de patru confesiuni crestine. In preajma mormantului se raspandeste un miros deosebit de placut de mir, tamaie si smirna.

Cu sufletele incarcate de emotie si de binecuvantare am pornit pe stradutele inguste si pline cu tarabe si comercianti spre Orasul lui David, o zona straveche a cetatii unde se pot vedea citadela fortificata, turnul lui David, mormantul regelui David – loc frecventat si venerat de credinta ebraica. Am rostit cu totii langa masivul sarcofag din piatra (invelit cu un drapel rosu) psalmul 50, de pocainta, al lui David, iar nu departe de noi se afla Zidul Plangerii, punctul de rezistenta al credintei ebraice, un simbol al acestui popor.

In prag de seara, dupa o experienta atat de bogata, ce nu a lasat indiferent pe nici un turist sau pelerin, ne-am retras spre odihna si meditatie. Ce bucurie sfanta!

Din Ierusalim spre Ierihon

Am parasit Ierusalimul in zorii zilei, indreptandu-ne spre Ierihon. Pustiul Iudeii ne-a oferit o priveliste stranie – coline golase, nisip si uscaciune. De o parte si de alta a drumului am vazut din loc in loc colibele beduinilor si animalele lor, greu incercate de soarele torid.

Pustiul Iudeii se intinde de la sud – estul Ierusalimului, pana la malul Marii Moarte si cuprinde zone incarcate de istorie si credinta, pe unde adesea a pasit Iisus si Ioan Botezatorul.

Desi cuvantul “pustiu” in sine, nu poate sa reprezinte o atractie turistica irezistibila, trebuie totusi spus ca aspectul sau peisagistic este sugestiv. Colinele pietroase, aride, cu creste neregulate, sapate de depresiuni adanci, ofera privitorilor parca un peisaj lunar, supranatural, ce merita a fi vazut! Ne-am oprit in mijlocul pustiului pentru a ne inchina la una dintre cele mai vestite lavre ale Ortodoxiei – Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul. Astazi vietuiesc aici cativa calugari greci care ne-au vorbit cu multa evlavie si respect despre ultimul mare sfant din Hozeva – Sfantul Ioan Iacob Romanul (de la Neamt), ale carui moaste sunt expuse intregi intr-un sicriu de sticla, spre inchinare, in paraclisul manastirii. Am ingenunchiat si ne-am inchinat cu totii la capataiul sau, bucurandu-ne ca neamul romanesc a odraslit aceasta floare a pustiei, aureolata de Dumnezeu cu nimbul sfinteniei.

Ne-am bucurat sa auzim ca si catapeteasma Bisericii mari (cu hramul Nasterea Maicii Domnului), ridicata la anul 1888, a fost lucrata tot de un roman, de la Manastirea Antim – Bucuresti.

Deasupra paraclisului, urcand pe o scara abrupta, am ajuns la pestera unde a petrecut Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul. Aici, in pustie, era un parau (Cherit) iar corbii ii aduceau de mancare. Am vazut si noi corbii pustiei, pasari ce traiesc in scobiturile stancilor, ce par a fi imblanzite de vietuitorii lavrei, care coboara sa ia cate o bucata de paine chiar din mana pelerinului.

Sfantul Ioan Iacob ar putea fi numit “patronul” si ocrotitorul romanilor aflati la locurile sfinte. Bucuria noastra a fost amplificata si de faptul ca acest sfant este originar din Moldova. S-a nascut la Crainicesti – Dorohoi in anul 1913. A ramas orfan de la 3 ani, fiind crescut de bunica sa. In 1933 s-a calugarit de tanar la Manastirea Neamt, unde a avut ascultarea de bibliotecar si ingrijitor al bolnavilor. Din botez s-a numit Ilie, dupa calugarie Ioan. In anul 1936 pleaca la Ierusalim si petrece o vreme la Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit din pustie. In 1946 a fost chemat sa serveasca Schitul Romanesc de la Iordan; a fost hirotonit preot si a slujit aici 6 ani. Pentru ca dorea o viata ascetica, in singuratate, cu binecuvantarea Patriarhului Ierusalimului s-a asezat intr-o pestera in preajma Manastirii Sfantul Gheorghe Hozeva, nevoindu-se in post si rugaciune peste 8 ani de zile. In acest loc a scris poezii religioase de o mare frumusete duhovniceasca, inaltandu-se sufleteste catre cele de sus, pana a fost chemat la Domnul la 5 august 1960. A fost inmormantat in pestera unde vietuise de catre monahul si impreuna vietuitor al pustiei, Ioanichie. Printr-o descoperire dumnezeiasca, in anul 1980, trupul sau a fost dezgropat si aflat intreg si bine mirositor a miruri. Din frumoasele versuri ale parintelui nostru Ioan Iacob as aminti cateva, sugestive: “Ramas de mic orfan pe lume/ ca un copil al nimanui/mi-am pus nadejdea mea in Domnul/cerand de-a pururi mila Lui…”(In bratele parintesti). “De cate ori priveam in zare/ simteam de casa un dor/ ca sa colind pamant si mare/sa fiu departe calator…/un singur tarm acum ramane/ strein de valul cel lumesc/Ierusalimul cel din ceruri/ in calea lui sa ma grabesc/ la el nu este nici durere/ nici intristare nici suspin/acolo nu-i apus de soare/ si cerul vesnic e senin.”(Spre alte taramuri).

Am luat binecuvantarea pentru calatorie si ne-am despartit de Sfantul Ioan Romanul (cum este numit de catre greci), indreptandu-ne spre Ierihon.

Cetatea Ierihonului

Acest oras, asezat langa o luxurianta oaza de palmieri si numerosi alti pomi fructiferi, nu departe de malurile Iordanului, este una dintre cele mai vechi asezari din lume.

Cercetarile arheologice efectuate cu cele mai moderne instrumente stiintifice, pe santierul de la Tel es Sultan, au permis datarea primelor asezari omenesti incepand cu anul 7800 i.Hr.

Ierihonul actual, situat intr-o depresiune adanca a scoartei terestre, la cca. 250 metri sub nivelul marii, pe locul unui vechi oras bizantin, se afla la numai cativa km de orasul descris in naratiunea biblica. Orasul biblic a fost descoperit in apropierea zonei centrata de arheologi, unde se pot admira importante vestigii ale trecutului. Amintesc doar turnul databil in epoca neolitica, document singular atestand existenta unor constructii fortificate in acea perioada a preistoriei.

Orasul biblic al Ierihonului, citat de mai multe ori in scrierile sacre, este indeobste cunoscut datorita episodului povestit in Cartea lui Iosua, atunci cand poporul evreu i-a daramat zidurile cu un strigat puternic, dupa ce, timp de 7 zile, sunasera trambitele preotilor.

Muntele Ispitelor

In zare, ca un strajer al cetatii sta “Muntele Ispitelor”, cu povarnisuri aspre, stancoase, pe care s-a zidit o Manastire ortodoxa. Am urcat pe jos cale anevoioasa ce duce din oras catre acea lavra, in toiul amiezii. De sus am admirat larga vedere panoramica care se intinde de la oaza verde a Ierihonului, pana la Marea Moarta. Acest munte este cunoscut de localnici sub numele de Jebel Quruntul si este derivatul toponimic al expresiei latine Mons Quarantana – Muntele Postului, in amintirea episodului biblic in care se prezinta perioada petrecuta de Iisus aici, dupa ce a primit botezul de la Ioan in apa Iordanului, si a postit 40 de zile si 40 de nopti.

Cruciatii au numit acest munte in secolul al XII-lea “Quarantena”.

Sfantul evanghelist Matei descrie in capitolul IV al Evangheliei sale episodul ispitirii lui Iisus de catre diavol, in urma careia Hristos i-a zis: “Piei satana, caci scris este «Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si Lui singur sa-I slujesti»”.

Pe coasta muntelui cu anevoie s-a ridicat un locas de inchinare in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, pe locul unei vechi biserici paleocrestinesti. O grota transformata in capela, indica locul unde a poposit Iisus 40 de zile.

Am ingenunchiat in acel loc, constient ca ma aflam pe un loc sfant, pe care a pasit candva Hristos.

Asezamantul romanesc de la Ierihon

Am coborat in cetatea Ierihonului, unde, prin stradania Prea Fericitului Patriarh s-a ridicat un complex de cladiri, o biserica (hramul Nasterii Domnului) si un paraclis, sub indrumarea unui vrednic si distins slujitor – arhimandritul Ieronim Cretu (de la Manastirea Bistrita). La 1 iulie 1999, Patriarhul Teoctist a asezat o piatra de temelie, iar un an mai tarziu a sfintit altarul bisericii pentru a se oficia aici slujbele sfinte. Lucrarile sunt in curs de derulare, iar obstea acestui asezamant (cativa ostenitori romani) au nevoie de sprijin material din tara, facand apel ca noi sa fim mesagerii lor, sa cautam binefacatorii pentru finalizarea lucrarilor de pictura executate cu maiestrie de prahovenii Daniela si Ioan Moldoveanu.

Pe una din stradutele Ierihonului se afla o biserica ortodoxa – greaca, ridicata pe locul unde Zaheu, mai marele vamesilor din cetate, s-a urcat intr-un dud (sicomor) sa-l vada pe Iisus care tocmai trecea pe acolo, el fiind mic de statura. Cu bucurie, Zaheu l-a primit in casa lui, s-a cait pentru greselile lui si l-a urmat pe Hristos ca ucenic. Se pastreaza si acum trunchiul urias al acestui arbore in care s-a urcat Zaheu, trunchi din care au odraslit mladite tinere.

Foarte ospitalieri, parintii calugari – in orice loc pe unde am poposit – m-au primit cu multa caldura si ospitalitate, servindu-ma cu fructe si sucuri naturale, oferindu-ne iconite si daruri binecuvantate.

Singura sursa de apa a orasului este “Izvorul lui Elisei”. Langa oras, potrivit traditiei, este locul de unde Sfantul Ilie s-a inaltat la cer intr-un car de foc, lasand ucenicului sau Elisei mantia sa, cu care acesta a savarsit multe minuni. Una dintre ele este legata de acest izvor, care era amar si la rugaciunea lui Elisei, s-a transformat in apa buna de baut.

Manastirea Sfantului Gherasim

Am mers mai departe prin pustiul Iudeii si am poposit pentru cateva clipe la Manastirea Sfantului Gherasim, de asemeni manastire greco-ortodoxa. Putinii vietuitori ne-au primit frumos, oferindu-ne cateva date istorice despre Sfanta Lavra. Biserica mare a fost zidita în anul 1884, impresionandu-ma prin pictura in ulei asemanatoare celei de la Agapia (executata de Nicolae Grigorescu). Dedesubt, intr-o grota, se afla o icoana uriasa a Maicii Domnului care alapteaza pruncul. Traditia spune ca in acest loc a poposit Maica Domnului cu pruncul la intoarcerea din Egipt si s-a odihnit. Icoana Sfantului Gherasim, patronul manastirii, il infatiseaza pe cuviosul parinte alaturi de un leu in pustie. Traditia spune ca sfantul i-a scos un ghimpe din picior leului, iar acesta l-a slujit cu credinta pana la moarte.

Sfantul Gherasim a dus o viata aspra, fiind unul din incepatorii vietii de obste, alaturi de Sfantul Sava, Sfantul Eftimie cel Mare si Sfantul Teodosie. In jurul sau, in secolul V, s-au adunat multi ucenici, folosind invataturile sale! El a zidit o lavra langa Iordan, compusa din 70 de chilii si o biserica. Cei care locuiau acolo erau destinati la o tacere riguroasa, se hraneau neindestulator (paine, smochine si apa), iar in duminici si sarbatori veneau la biserica, ascultau Sfanta Liturghie, se impartaseau si luau masa in camin (o fiertura de legume) si un pahar cu vin.

In chiliile lor nu se facea focul niciodata, iar patul le era suplinit de o rogojina. Viata lor toata era dedicata lui Dumnezeu. Sfantul Gherasim s-a mutat la cele vesnice in ziua de 4 martie 475.

Am luat binecuvantarea Sfantului Gherasim si a locurilor sfinte pe unde a calcat Maica Domnului si am mers mai departe, catre Marea Moarta, foarte aproape de granita cu Iordania.

In drumul nostru am trecut pe langa un han modest, numit “Samarineanul milostiv” ridicat pe locul altuia stravechi. Am aflat ca drumul de la Ierusalim spre Ierihon era presarat de astfel de “hanuri” – “case de oaspeti”, ele fiind amplasate pe vechiul drum roman, la cca. 2 km distanta unul de altul. In departare se afla Manastirea Sfantul Eftimie cel Mare, astazi doar ruina. Acest intemeietor al vietii de obste a ridicat in jurul anului 420 o lavra pe calea ce lega Ierusalimul de Ierihon, dar niciodata nu a voit sa fie el povatuitorul (staretul) calugarilor. El vietuia in sihastrie, petrecand timpul “intr-o despartire desavarsita de oameni”, ocupandu-se doar cu rugaciunea si contemplarea. S-a stins din viata la 95 de ani (473 d. Hr.), fiind prsznuit la 20 ianuarie.

M-am oprit pentru putin timp pe tarmul Marii Moarte, coborand chiar in apa deosebit de sarata care ma tinea la suprafata fara a mai fi nevoit sa inot. Namolul sarat din preajma tarmului are calitati terapeutice deosebite pentru bolile reumatismale dar si pentru bolile de piele, de aceea foarte multi bolnavi petrec mult timp din zi pe tarmul marii, ungandu-se cu namolul tamaduitor.

Sub soarele torid al dupa-amiezii m-am indreptat spre Ierusalim cu inima incarcata de o bucurie sfanta, rostind precum psalmistul David: “Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai, Dumnezeul lui Israel!”. Am revenit in tara cu un mare sentiment de sfintenie si marire .